În metropola noastră, fie ea și balcanică, pe deasupra și capitală, circuitele cultural-turistice, care și câte mai sunt, includ în general, sediile unor instituții administrative și culturale de prim rang, muzee, locașuri de cult, parcuri, piețe, statui, cele câteva obiective care gravitează în jurul urbei și trufașele clădiri care se recomandă mai mult prin grandoare decât prin valoare; vezi-o pe aceea care adăpostește parlamentul României. Ofertele Bucureștilor nu-l recomandă ca fiind o atracție cosmopolită, ca omonimele sale din centrul și vestul Europei, ba chiar a unor burguri transilvane sau din alte provincii unde fiecare piatră pe care claci vorbește.
Șoaptele urbei nu se lasă descifrate de timpan, ci de retină. Înaintea turiștilor și a trecătorilor prin capitală, aceste mărturii “șoptesc” bucureștenilor – nu totdeauna aceeși cu locuitorii capitalei – care nu se legitimează cu certificatul de naștere, cu acele al unei comportări civice deoarece…” foarte mulți oameni, după acte bucureșteni, nu au habar în ce oraș locuiesc, nu știu să-l respecte, de la Alexandru Paleologu.
