Revista Neamul romanesc , 1912 , Director : Nicolae Iorga , 736 pagini

La Fl.Dimensiuni : 23,5 x 17 cm , coperte cartonate , hartie de calitate , 736 pagini , stare foarte buna . Volumul a apartinut lui Eugeniu Dobrota , medic si scriitor din Poiana Sibiului . .Eugeniu Dobrota (23 decembrie 1893, Poiana Sibiului, judeţul Sibiu - 11 decembrie 1973, Poiana Sibiului) este un prozator şi culegător de folclor. O personalitae puternica, cu un nume incarcat de semnificatii: o interpretare afirma ca numele Eugen provine din forma latina "Eugenius", din alaturarea cuvintelor grecesti "eu" (bine) si genes (nascut), rezultand "eugenes". Numele a fost purtat de numerosi sfinti si de patru papi. In unele interpretari provine din limba greaca, din eugenios (aristocrat). Este fiul Elisabetei şi a lui Nicolae Dobrotă, preot. Şi-a început studiile în localitatea natală şi le-a continuat la gimnaziul românesc din Braşov şi la Facultăţile de Medicină din Cluj (1912-1913; 1919-1921) şi Budapesta (1917-1918). Pentru a nu fi trimis în război, în perioada 1913-1917, urmează şi cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu. Dupa cum aflam de pe pagina Poiana Sibiului Satul Vlasinilor, intre 1921 şi 1925, funcţionează ca asistent la Facultatea de Medicină din Cluj, pentru ca apoi să ocupe postul de medic-şef al dispensarului din Poiana Sibiului, pe care nu-l va mai părăsi decât pentru scurt timp, în perioada 1948-1953, când este transferat în localităţile Slimnic (judeţul Sibiu) şi Lisa (judeţul Braşov). Volumul de debut, Lăcrămioare (1917), un mănunchi de „cântece de război culese de la fetele din Poiana Sibiului", a fost tipărit în 1917, pe cheltuiala autorului (ca de altfel toate volumele sale). Textele autentice sunt însoţite de indicaţii privind numele şi porecla informatoarelor. „Lăcrămioarele" culese - majoritatea doine - se înscriu între contribuţiile transilvănene meritorii la valorificarea poeziei tradiţionale „de război". Soarele din Piatra Albă (1940), subintitulat „roman din Carpaţi", volum cu puternice accente autobiografice, vrea să fie o pledoarie pentru revenirea la natură şi în natură. Intenţia autorului, mărturisită într-o scurtă prefaţă, a fost aceea de a atrage atenţia „adevăraţilor români", că „neamul... nu mai poate progresa" decât printr-o reîntoarcere la valorile perene ale satului - unica sursă şi şansă a „însănătoşirii" societăţii româneşti. Călător de elită, amintind de Dinicu Golescu şi I. Codru-Drăguşanu, Dobrotă îşi aşterne pe hârtie impresiile culese din lungile peregrinări prin Europa, Orientul Mijlociu sau Africa. Pretutindeni pe unde-l poartă paşii - de la Assuan la Ierusalim, de la Paris la Munchen sau Viena - duce cu sine dorul după pământul de-acasă, după Carpaţi. Inevitabilele compa­raţii cu realităţile româneşti îl dor şi, nu o dată, îi produc dezamăgiri. Personalitatea doctorului Dobrotă lărgeşte registrul de expresii umane şi culturale ale Mărginimii Sibiului. Un OM, un simbol, o lectie de viata… Cinste lui, cinste celor care isi amintesc de el.