Lucian Blaga, HRONICUL SI CANTECUL VARSTELOR

„Începuturile mele stau sub semnul unei fabuloase absente a cuvântului. Urmele acelei taceri initiale le caut însa în zadar în amintire.

N-am putut niciodata sa-mi lamuresc, suficient de convingator pentru mine însumi, strania mea detasare de logos în cei dintâi patru ani ai copilariei. Cu atât mai putin acel sentiment de rusinare ce m-a coplesit, când, constrâns de împrejurari si de staruintele ce nu ma crutau ale Mamei, am ridicat mâna peste ochi, ca sa-mi iau în folosinta cuvintele. Cuvintele îmi erau stiute toate, dar în mijlocul lor eram încercat de sfieli, ca si cum m-as fi împotrivit sa iau în primire chiar pacatul originar al neamului omenesc.“