Amurgul idolilor - de FRIEDRICH NIETZSCHE

Valorile, ideile dupa care s-au calauzit indeobste filozofii apar in aceasta opera tarzie a lui Nietzsche drept idoli, drept zei care au incremenit intr-o eternitate statuta si a caror evolutie pe scena lumii, prin urmare, s-a incheiat. Filozoful lucid, intelegand oboseala bolnavicioasa a spiritului vremii, are atunci drept imperativ anuntarea, adica grabirea sfarsitului acestui spirit. Un exemplu paradigmatic de idol, lumea adevarata, lumea ideilor lui Platon, s-a retras treptat in sine, a ajuns inaccesibila, indemonstrabila, incognoscibila, iar pentru om a devenit o idee nefolositoare, superflua. Lichidarea ei este un imperativ. Dar, odata acest idol lichidat, ce lume mai ramane? Cea a aparentei, cea in care simturile isi subordoneaza ratiunea, iar corpul e mai valoros decat intelectul? Insa "odata cu lumea adevarata am lichidat-o si pe cea aparenta!" Acesta, ne spune Nietzsche, e ceasul lui Zarathustra, vestitorul unei lumi noi, aflata dincolo de opozitia dintre lumea aparenta si lumea adevarata. Ca sa poata fi inteles mesajul lui Zarathustra, e necesara demascarea idolilor. Altfel spus, pentru a intelege Asa grait-a Zarathustra trebuie sa te pregatesti descifrand sensul Amurgului idolilor.

"Azi nu mai cunoastem mila fata de notiunea de liber arbitru: stim prea bine ce-i aceasta -tertipul teologic cel mai dubios din cate exista, in scopul de a face ca omenirea sa devina responsabila in sensul ei, adica de a o face dependenta de sine... Prezint aici doar psihologia a tot ce inseamna a face raspunzator." (Friedrich NIETZSCHE)